“Fii demn, in tine s-au strans si traiesc toti stramosii tai.” (Valeriu Butulescu – Demnitate)
In spatele fiecarei persoane se afla o multime de alti oameni care au facut posibila existenta acestuia si au imprimat voit sau neintentionat memorii colective, vii ca o constelatie bogata in jurul sau care danseaza uneori in armonie, alta data intr-un haos. Povestile raman vii in oamenii care preiau “stafeta” strabunilor si sunt datori sa traiasca, manifestand prin repere de valori care le ghideaza si formeaza sinele, comportamente, trairi, temperament etc. Corpul nu uita si pastreaza in celulele sale informatii de la cele mai noi, pana la cele mostenite din cei din care ne tragem. Omul are in jurul sau surse interne si externe generatoare inca de la inceputul sau prin latura genetica si mediul care se impletesc intr-o dinamica permanenta si il construiesc ca individ.
Moartea este un fenomen central in preocuparea omului prin faptul ca este spectaculoasa, misterioasa si iminenta. Simpla idee de a disparea sursa concreta a conceperii omului (parintii, bunicii, strabunicii) trezeste emotii puternice si reactii care cer transformarea si restructurarea sinelui in fata pierderii lor, cat si a propriei morti. In plan social gasim interventii diferite, ritualuri prin care cei disparuti din familie sunt onorati (li se aduc flori, coroane prin care se exprima dragostea si respectful, se aprind lumanari, faclii, lampioane care semnifica ajutorul in a gasi lumina dincolo de intuneric si de a tine speranta vie pentru o continuare intr-o forma sau alta, se ofera diferite obiecte materiale practice precum haine, mancare, mobila pentru a beneficia de ele cel drag sau prin care s-ar indupleca divinitatea spre iertarea sufletelui etc.).
Culturile din toata lumea au simtit nevoia sa genereze obiceiuri prin care moartea celor dragi sa poata fi concretizata intr-o forma, iar travaliul de doliu sa fie insotit si facilitat. O persoana se poate confrunta astfel cu disparitia unui stramos intr-o maniera solemna care contine diferite etape legate de pregatirea pentru inmormantare, poate onora existenta celui plecat prin ceremonii la care sa se aduca in centrul atentiei si discutiilor celor prezenti amintirea si integrarea acesteia si sufletele celor prezenti. Aceasta este si o maniera de a oferi continuitate si de a permite pastrarea respectivului individ intr-o forma sau alta viu oferind astfel o alinare pentru cei suferinzi ramasi in viata.
Religia ne pune in atentie diferite credinte si ritualuri in functie de orientarea acesteia fiind un ghid important, un indrumar pentru a oferi informatii si pasi de urmat in gestionarea disparitiei si pastrarea memoriei stramosilor, indiferent de cum s-a resimtit impactul celui plecat asupra stranepotilor ( “nu mai suportati tensiunea doliurilor nefacute” – efectul Zeigarnik). Copiii vor cunoaste pe cei care au fost inaintea lor fie avand ocazia sa traiasca o perioada langa ei, in mod direct, fie isi vor crea o imagine pe baza povestirilor, informatiilor, resurselor foto/video (lipsite de posibilitatea interactiunii) a celor mai in varsta si vor integra pe acestia ca parte din ei. Fie ca afla ca provin dintr-o familie nobila, educate, respectata sau din contra, poate, indiferent de ce vor dori sa faca, aceasta subtila integrare a stramosilor in personalitatea cuiva este inevitabila si poate fi si foarte benefica indiferent de realitate (“Adevarata calatorie nu inseamna sa descoperi tinuturi noi, ci sa vezi lucrurile cu alti ochi” – Marcel Proust).
“Incepeti un alt capitol de viata astfel incat cartoful fierbinte sa nu mai arda toate mainile in trecerea de la o generatie la alta” – (Arta de a ierta fara sa uiti)
Stramosii pot fi priviti cu ochi diferiti, fie ca o influenta de inspiratie pozitiva, furnizori de siguranta, modele de putere, generatori de valori care indruma si imputernicesc automat de resurse identitatile urmasilor sai, alta data pot fi cei care lasa ca mostenire “nota de plata” pentru diferite conflicte, vulnerabilitati fizice si psihice. In viziunea crestina se poate aminti in acest caz pacatul care se mosteneste pana la a saptea generatie, dar care are valente stiintific dovedite in medicina, genetica, somatic. Conflictele psihice se transmit, fie ca s-au expus explicit prin manifestare experiential, fie verbalizate (ceea ce poate fi mai usor de gestionat si incheiat pentru urmasi), fie printr-un misterios inconstient care poarta amprente adesea traumatice greu de inteles si evident nepotrivite pentru urmasul care le traieste. Secretele familiale, violenta traita amentintator, conflicte mari (razboaie) sau in cadrul familiei, neglijarea unei persoane in special in copilaria mica, decese timpurii, bruste sau cu suferinta prelungita, toate acestea traite de catre un stramos se transmit transgenerational intr-o maniera aparent magica si cer incheiere, vindecare. Dupa ce reusesc sa patrunda intr-un plan constient, de parca si-ar cere dreptul de a le fi recunoscuta existent, importanta ofera sansa de a se opri din perpetuare dupa procese de transformare si integrare si nu de negare. Fiecare dintre noi poarta cu sine incarcaturi pozitive si hranitoare, dar si incarcaturi dificile, diverse suferinte si piedici care pot fi incheiate asemeni unei povesti cu un oarecare final. Doar onorandu-le pe toate si avand curajul de a le privi in fata cu sinceritate si curiozitate avem ocazia de a “curata” mostenirea pe care o vom transmite urmasilor nostri. Imaginati-va un joc de stafeta, iar fiecare porneste in misiunea lui in momentul in care ii vine randu-l purtand aceasta stafeta cu sine si incercand sa se descurce cat poate de bine si sa se bucure de joc cat poate de mult, pentru ca la finalul misiunii sa o dea mai departe cu un mic/mare avans sau ceva de recuperat. Urmasul care se porneste primind stafeta nu are optiunea de a o schimba sau a decide cand sa se intample calatoria, dar isi poate folosi resursele sale cat poate de bine, apoi urmand sa o dea si el mai departe sau sa se incheie cu el.
Avem aceasta oportunitate minunata de a face cat putem de bine, de a vindeca fiecare dintre noi si de a onora in acelasi timp memoria, identitatea, vietile stramosilor fara de care existenta noastra nu ar fi fost. Acest lucru este minunat!
Autor : Ana – Maria Zamfir – psiholog principal si supervizor in psihologie clinica si psihoterapie
